Apelarea monitorizată vă permite să apelaţi un număr de la panoul de control al imprimantei, într-un mod similar utilizării unui telefon obişnuit. Atunci când trimiteţi un fax utilizând apelarea monitorizată, puteţi auzi în difuzoarele telefonului sunetele de apelare, solicitări ale telefonului sau alte sunete. Acest lucru vă permite să răspundeţi mesajelor în timpul apelării şi să controlaţi viteza de apelare.
Sfat
Dacă utilizaţi o cartelă telefonică şi nu introduceţi suficient de repede codul PIN, este posibil ca imprimanta să înceapă să trimită tonuri de fax prea devreme, provocând nerecunoaşterea codului PIN de către serviciul cartelei telefonice. În acest caz, aveţi posibilitatea să creaţi o intrare de apelare rapidă pentru a memora codul PIN al cartelei telefonice. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi Configurarea intrărilor de apelare rapidă.
Notă
Asiguraţi-vă că volumul este pornit pentru a auzi tonul de apel.
Pentru a trimite un fax utilizând apelarea monitorizată de la panoul de control al imprimantei
Încărcaţi originalul cu faţa imprimată în jos, în colţul frontal-dreapta al geamului sau cu partea imprimată în sus în ADF.
Pentru mai multe informaţii despre încărcarea originalului, consultaţi Încărcarea originalului.
Din ecranul Început de pe afişajul imprimantei, apăsaţi butoanele Sus şi Jos pentru a selecta Fax, apoi apăsaţi OK.
Selectaţi Black Fax (Fax alb-negru) sau Fax color.
Dacă imprimanta detectează un original încărcat în ADF, veţi auzi un ton de apel.
Dacă originalul este încărcat pe geamul scanerului, selectaţi Fax de pe geamul-suport.
Când auziţi un ton de apel, introduceţi numărul utilizând tastatura de la panoul de control al imprimantei.
Urmaţi instrucţiunile afişate.
Faxul dvs. este trimis în momentul în care este primit răspunsul echipamentului fax al destinatarului.