Cazul K: Linie partajată voce/fax cu modem dial-up pentru computer şi mesagerie vocală

Dacă primiţi atât apeluri vocale, cât şi apeluri de fax la acelaşi număr de telefon, utilizaţi un modem dial-up de computer pe aceeaşi linie telefonică şi sunteţi abonat la un serviciu de mesagerie vocală prin intermediul companiei de telefonie, configuraţi imprimanta conform descrierii din această secţiune.

Notă 

Nu puteţi recepţiona faxuri în mod automat dacă aveţi un serviciu de mesagerie vocală pe acelaşi număr de telefon pe care îl utilizaţi pentru apeluri de fax. Trebuie să recepţionaţi faxurile manual; acest lucru înseamnă că trebuie să răspundeţi personal la apelurile de fax intrate. Dacă totuşi doriţi să primiţi faxuri în mod automat, contactaţi compania de telefonie pentru a vă abona la un serviciu de sonerie distinctă sau pentru a obţine o linie telefonică separată pentru fax.

Deoarece modemul dial-up pentru computer partajează linia telefonică cu imprimanta, nu veţi putea utiliza simultan modemul şi imprimanta. De exemplu, nu puteţi utiliza imprimanta pentru serviciul de fax dacă utilizaţi modemul dial-up de computer pentru a trimite un e-mail sau pentru acces la Internet.

Există două moduri diferite de configurare a imprimantei împreună cu un computer, în funcţie de numărul de porturi pentru telefon disponibile la computer. Înainte să începeţi, verificaţi dacă pe computer există unul sau două porturi pentru telefon.

Pentru a configura imprimanta pe aceeaşi linie telefonică cu un computer care are două porturi pentru telefon

  1. Scoateţi conectorul alb de la portul cu eticheta 2-EXT din spatele imprimantei.

  2. Găsiţi cablul telefonic care se conectează între spatele computerului (modemul dial-up al computerului) şi priza telefonică de perete. Deconectaţi cablul de la priza telefonică de perete şi conectaţi-l la portul etichetat 2-EXT din spatele imprimantei.

  3. Conectaţi un telefon la portul „OUT” din partea din spate a modemului dial-up de computer.

  4. Utilizând cablul telefonic livrat în cutia imprimantei, conectaţi un capăt la priza telefonică de perete, apoi conectaţi celălalt capăt la portul cu eticheta 1-LINE din spatele imprimantei.

    Notă 

    Este posibil să trebuiască să conectaţi telefonul furnizat la adaptorul livrat pentru ţara/regiunea dvs.

    Dacă nu utilizaţi cablul telefonic livrat împreună cu imprimanta pentru a o conecta la priza telefonică de perete, este posibil să nu reuşiţi să trimiteţi sau să primiţi faxuri. Acest cablu telefonic special este diferit de cablurile telefonice pe care este posibil să le aveţi acasă sau la serviciu.

  5. Dacă software-ul modemului este configurat să primească automat faxuri pe computer, dezactivaţi această setare.

    Notă 

    Dacă nu dezactivaţi setarea pentru primirea automată a faxurilor din software-ul modemului, imprimanta nu poate să primească faxuri.

  6. Dezactivaţi setarea Răspuns automat.

  7. Efectuaţi un test pentru fax.

Dacă nu sunteţi disponibil pentru a răspunde personal la apelurile de fax primite, imprimanta nu va primi faxuri.

Dacă întâmpinaţi probleme la configurarea imprimantei cu echipamentul opţional, contactaţi furnizorul local de servicii sau comerciantul pentru asistenţă suplimentară.